



Directorul general al ANF, Romeo Șoldea, a anunțat că instituția a intrat într-o etapă mai dinamică atât din punct de vedere logistic, cât și operațional. În premieră, 52 de autoutilitare au ajuns în dotarea autorității, urmând să fie distribuite către oficiile fitosanitare din teritoriu.
”Anul acesta este un pic mai încărcat. În sfârșit, în curtea ANF au ajuns cele 52 de autoutilitare cu care oficiile fitosanitare vor fi dotate în perioada următoare. Sunt 22 de centre mobile cu care noi vom merge și vom inspecta echipamentele care aplică produse de protecția plantelor și 30 de autoutilitare noi, dotate pentru prelevare probe – atât probe vegetale cât și probe de produse pentru protecția plantelor – în vederea transportării către laboratoarele ANF și verificării conformității acestora”, a precizat șeful ANF, la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
În paralel, ANF desfășoară acțiuni tematice de control, prima din acest sezon fiind dedicată verdețurilor de primăvară. Pentru aceste produse, inspectorii au decis să dubleze numărul de probe prelevate, tocmai pentru a preveni apariția unor riscuri pentru consumatori și pentru a descuraja eventualele abateri.
”Este o perioadă plină din punct de vedere al controalelor la legumele de sezon, în special verdețurile de primăvară. Pe lângă ceea ce facem în mod uzual, facem și niște acțiuni tematice de control. Această săptămână se va încheia prima acțiune tematică de control din acest sezon, verdețuri de primăvară – spanac, ceapă verde și salată verde. Pe lângă ceea ce monitorizăm în mod normal, pentru aceste trei sortimente am dublat numărul de probe prelevate, tocmai pentru că în anii trecuți, pentru acestea am avut un număr mai mare de neconformități decât media celorlalte produse vegetale”, a explicat Romeo Șoldea.
Prin aceste măsuri, Autoritatea Națională Fitosanitară își propune să crească nivelul de siguranță al produselor care ajung pe piață și, implicit, pe masa consumatorilor, într-o perioadă în care cererea pentru produse proaspete este în creștere.
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.
© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.
