
Au spart seiful primăriei din comună!


Seiful primăriei din comuna gălățeană Ivești, în care se aflau mai multe sume de bani, a fost spart miercuri noapte de hoți, care au reușit să distrugă sistemul de alarmă și să pătrundă nestingheriți în interiorul instituției.
Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați, sesizarea a fost făcută prin apel la 112 joi, la prima oră a dimineții, când un funcționar al primăriei a constatat lipsa unor sume de bani din seiful metalic aflat în interiorul instituției.
„La data de 26 martie 2026, ora 06:36, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Liești au fost sesizați, prin apel la numărul unic de urgență 112, de către un funcționar din cadrul unei unități administrativ-teritoriale, din comuna Ivești, județul Galați, cu privire la faptul că, în momentul în care a ajuns la sediul unității administrativ-teritoriale, a constatat că lipseau mai multe sume de bani. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate au constatat că cele sesizate se confirmă, în sensul că, în cursul nopții, persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracție, distrugând sistemul de alarmă, de unde ar fi sustras dintr-un seif metalic o sumă de bani”, a transmis IPJ Galați.
Cercetările au fost preluate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale.
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























