Taxă nouă pentru fermieri – Statul pasează costurile în curtea crescătorilor

gardurile electrice, costuri

Nemulțumirile cresc în rândul fermierilor români după apariția unui nou proiect de act normativ care ar putea aduce costuri suplimentare semnificative în ferme. Este vorba despre modificările propuse prin Ordinul 35 al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), care vizează, printre altele, modul de finanțare a acțiunilor sanitar-veterinare obligatorii.

una dintre cele mai controversate prevederi se referă la vaccinarea obligatorie împotriva Antraxului, o boală considerată de importanță majoră pentru sănătatea animalelor și siguranța publică. Deși vaccinul rămâne obligatoriu, costurile cu manopera ar urma să fie suportate de fermieri.

Impactul financiar nu este deloc neglijabil. Pentru o fermă medie de 500 de capete, costul ajunge la circa 3.000 de lei doar pentru o singură intervenție. În condițiile în care multe exploatații funcționează deja la limită din cauza creșterii costurilor cu energia, furajele și combustibilul, această nouă povară este percepută ca o presiune suplimentară greu de absorbit.

”La toate pierderile din ferme contribuie, în ultimul timp, Guvernul României și ANSVSA, care pun în responsabilitatea fermierului noi și noi taxe. Este vorba despre Ordinul 35, care încă este în discuție la ANSVSA. Acesta a fost adus și la cunoștința Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, iar ANSVSA trebuie să trimită acolo un punct de vedere. În momentul în care în Programul Strategic este cuprinsă o boală foarte importantă, Antrax – anticărbunosul, cum este cunoscut de fermieri – pentru care este obligatoriu vaccinul, dar acum manopera trebuie să o plătească fermierul. Nu este mai puțin de 6 lei/animal. Gândiți-vă că la o fermă de 500 de capete, sunt 3.000 de lei. Odată ce mă obligi, ca stat, trebuie să și plătești”, a explicat Constanța Ștefan, președintele asociației Țara Loviștei, la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Din punct de vedere tehnic, vaccinarea împotriva antraxului este o măsură esențială. Boala, cauzată de bacteria Bacillus anthracis, este extrem de rezistentă în mediu și poate afecta atât animalele, cât și oamenii, fiind inclusă în lista zoonozelor cu risc major. România are un istoric de focare sporadice, în special în zonele unde sporii bacteriei persistă în sol, ceea ce justifică menținerea programelor de prevenție.

În mod tradițional, multe dintre acțiunile sanitar-veterinare obligatorii au fost susținute financiar de la bugetul de stat, tocmai pentru a încuraja conformarea și a preveni răspândirea bolilor. Orice schimbare de paradigmă în acest sens riscă însă să reducă gradul de conformare, mai ales în fermele mici și medii, unde fiecare cost suplimentar contează.

De altfel, nu doar fermierii sunt revoltați de această nouă măsură. Atât medicii veterinari, cât și unii reprezentanți ai ANSVSA, se pare că împărtășesc opinia crescătorilor de ovine.

”Am participat la dezbaterea care a avut loc online. Domnul Andronie (președintele Colegiului Medicilor Veterinari – n.r.) a fost împotriva acestei taxe, am fost eu din partea Asociației Țara Loviștei, un medic din Timișoara, chiar și un vicepreședinte de la ANSVSA nu este de acord cu această taxă. Nu se poate, punem tot felul de responsabilități în spatele fermierului fără a ne consulta la început, fără dezbateri, iar punctele noastre de vedere nu le bagă nimeni în seamă”, a mai spus Constanța Ștefan.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.