Ursula von der Leyen a semnat și acordul comercial UE-Australia

Ursula von der Leyen

După ce Comisia Europeană a anunțat luni că, de la 1 mai 2026, va începe aplicarea provizorie a acordului de liber schimb cu țările Mercosur, șefa executivului comunitar, Ursula von der Leyen, s-a aflat marți la Canberra pentru a semna un amplu acord de comerț liber între Uniunea Europeană și Australia, informează AFP, citată de AGERPRES.

Totodată, cei doi parteneri au convenit să își consolideze cooperarea în domeniul apărării și să îmbunătățească accesul european la mineralele critice australiene.

„UE și Australia pot fi foarte îndepărtate geografic, dar nu am putea fi mai apropiate în viziunea noastră asupra lumii. Trimitem un semnal puternic restului lumii: prietenia și cooperarea contează și mai mult în perioade de turbulențe”, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Acordul semnat marți vine după opt ani de negocieri intense, în care principalele puncte de blocaj le-au constituit utilizarea de către Australia a unor denumiri geografice europene și accesul cărnii de vită australiene pe piața europeană.

În cele din urmă, acordul, așa cum a fost agreat, va permite producătorilor de vin australieni să utilizeze termenul „prosecco” pe piața internă, dar vor trebui să înceteze utilizarea acestuia pentru exporturi după 10 ani. De asemenea, Australia va putea să continue să utilizeze anumite denumiri geografice, cum ar fi „feta” și „gruyere”, cu condiția ca producătorii să fi folosit aceste denumiri timp de cel puțin cinci ani.

De cealaltă parte, producătorii auto europeni vor beneficia de majorarea pragului taxei australiene pe mașinile de lux pentru vehiculele electrice, ceea ce va permite ca trei sferturi dintre acestea să fie exonerate.

Carne, la schimb cu mașini și lactate

Potrivit Bruxelles-ului, acest acord comercial va permite UE să își mărească exporturile către Australia cu o treime în următorul deceniu, cu o creștere de 50% în sectoarele produselor lactate și auto.

În schimb, cota de carne de vită care i se va permite Australiei pe piața UE va crește de peste zece ori în următorul deceniu, chiar dacă va rămâne sub nivelul solicitat de fermierii australieni.

Astfel, noua cotă de carne de vită australiană, stabilită la 30.600 de tone pe an, va include 55% carne scutită de taxe vamale, provenită de la animale hrănite cu iarbă, și 45% supusă unor taxe vamale reduse la 7,5%. De precizat că doar o treime din această cotă va fi aplicată în primii cinci ani, înainte de a intra pe deplin în vigoare.

De asemenea, UE va permite intrarea a 25.000 de tone de carne de oaie și capră australiană provenită de la animale hrănite cu iarbă, cu o implementare progresivă pe parcursul a șapte ani.

Acordul urmează să intre în vigoare după aprobarea de către Consiliul European.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.