
Nou focar de PPA! 6 exploatații comerciale, sub supraveghere


Un nou focar de pestă porcină africană (PPA) a fost confirmat, în data de 17 martie, într-o exploatație nonprofesională de porci domestici din localitatea Checea, informează Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș.
În urma confirmării bolii, a fost convocată de urgență ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor Timiș, în cadrul căreia au fost stabilite măsuri ferme pentru limitarea și prevenirea răspândirii virusului, se arată într-un comunicat al DSVSA Timiș dat publicității miercuri.
Pentru protejarea perimetrului contaminat, în vederea evitării răspândirii virusului PPA, au fost stabilite zonele de protecţie şi supraveghere de 3 şi respectiv 10 km din jurul focarului.
Astfel, zona de protecție (0-3 km) cuprinde localitatea Checea și exploatațiile comerciale de suine aparținând societăților SC Suin Grup, SC Tim Suin și SC Top Suin.
În zona de supraveghere (3-10 km) se află localitățile Cenei, Bobda, Beregsău Mic, Cărpiniș, Iecea Mică, Jimbolia și Clarii Vii, precum și mai multe exploatații comerciale de porci aparținând SC COMTIM România SRL (fermele Cenei, Jimbolia 2) și SC PROD SUIN (ferma Iecea Mare 2), ori fonduri de vânătoare precum FV 79 Pustiniș, FV 76 BObda, FV 80 Lenauheim și FV 82 Jimbolia.
Potrivit DSVSA Timiș, pentru a limita răspândirea bolii, autoritățile au impus restricții stricte privind mișcarea animalelor. Astfel, transportul și deplasarea porcilor sunt interzise în ambele zone, cu excepția cazurilor autorizate de autoritatea veterinară locală. De asemenea, niciun animal domestic nu poate intra sau părăsi exploatațiile fără avizul autorităților competente. În zona de protecție, animalele sunt supuse unor controale clinice riguroase, realizate de echipe de medici veterinari.
DSVSA Timiș precizează că virusul PPA nu se transmite la om și nu prezintă risc pentru sănătatea populației, însă are consecințe economice semnificative asupra creșterii porcinelor, motiv pentru care instituția solicită sprijinul cetățenilor pentru respectarea strictă a regulilor impuse.
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.































Un comentariu
ședință de urgență! în data de 17.03.2026 apare pesta iar in 18.03.2026 porcii ieșeau din checea cu tirurile. prețul la carne scade și trebuie sa mâncăm de la străini.