
E oficial! Proceduri simplificate pentru finanțările AFIR

Finanțările AFIR devin mai accesibile pentru solicitanții de fonduri europene după ce Guvernul a adoptat, în ședința de joi, 5 martie 2026, Hotărârea pentru modificarea art. 16 alin. (2) și (3) din HG nr. 1570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor de dezvoltare rurală din Planul Strategic PAC 2023–2027.
Actul normativ a fost pregătit și pus în dezbatere publică încă de la finalul lunii ianuarie de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) la inițiativa Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), în urma analizelor realizate în procesul de implementare a proiectelor finanțate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
Hotărârea de Guvern adoptată joi, introduce simplificări procedurale importante privind finanțările AFIR pentru proiecte de investiții, prin eliminarea unor etape administrative și reducerea birocrației.
În acest sens, actul normative prevede că termenul pentru depunerea cererii de plată aferente primei tranșe și a documentelor justificative se prelungește automat cu 6 luni, fără a mai fi necesară solicitarea și aprobarea prealabilă a AFIR.
Totodată, este eliminată procedura de analiză a prelungirilor, ceea ce asigură un tratament unitar pentru toți beneficiarii și reduce sarcina administrativă atât pentru aceștia, cât și pentru instituțiile implicate.
Actul normativ prevede, de asemenea, că noile prevederi „se aplică inclusiv contractelor de finanțare aflate în implementare, inclusiv contractelor pentru care nu s-a finalizat procedura administrativă de încetare până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”, contribuind la accelerarea implementării proiectelor și la creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene destinate dezvoltării mediului rural.
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.































Un comentariu
Bună ziua! Am construit o fabrică de bere artizanală în jud. Iași. Aș avea nevoie de finanțare pentru capital de lucru, modernizare și mărirea capacității, automatizare, digitalizare. Vă mulțumesc frumos! O Primăvară frumoasă!