
Subvenția la motorină – Plata sumelor restante, încă în dubii

Plata ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, aferentă trimestrului III și trimestrului IV din 2025, depinde de aprobarea bugetului de stat pentru anul 2026, a declarat secretarul de stat Emil Dumitru, la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”. Oficialul din cadrul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a precizat că, în lipsa unui buget aprobat, nu se poate avansa un termen clar privind efectuarea plăților.
”Pentru decontarea accizei la motorina utilizată în agricultură, ca să fiu sincer, până nu se aprobă bugetul pentru anul 2026, nu putem să discutăm de o estimare a plății. Când o să avem bugetul aprobat, va trebui să plătim trimestrul III și trimestrul IV”, a precizat Emil Dumitru, la AGRO TV.
Practic, fermierii care au depus cererile pentru rambursarea diferenței de acciză aferente consumului de motorină din a doua jumătate a anului 2025 trebuie să mai aștepte până la alocarea fondurilor în bugetul pe 2026.
Ajutorul de stat pentru motorină reprezintă una dintre formele de sprijin importante pentru sectorul vegetal și zootehnic, întrucât reduce costul efectiv al lucrărilor agricole.
Declarațiile vin într-un context sensibil, marcat de îngrijorări legate de scumpirea carburanților. Secretarul de stat a atras atenția că, în următoarele săptămâni, fermierii vor începe lucrările de primăvară, iar eventualele creșteri de preț la pompă ar putea pune o presiune suplimentară pe costurile de producție.
”Suntem îngrijorați de ceea ce se întâmplă cu creșterea prețului carburantului și tocmai ca în două-trei săptămâni, când fermierii noștri vor ieși din nou în câmp să facă lucrările, s-ar putea să se întâlnească la pompă cu un preț foarte mare”, a mai spus Emil Dumitru.
Pentru multe exploatații agricole, motorina reprezintă unul dintre cele mai mari capitole de cheltuieli, iar întârzierile la rambursarea accizei pot afecta fluxul de numerar într-o perioadă critică, înaintea campaniei de primăvară.
În perioada următoare, fermierii așteaptă adoptarea bugetului de stat pentru 2026, care va permite deblocarea fondurilor necesare achitării sumelor restante pentru trimestrele III și IV din 2025.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.
































Un comentariu
Rugăm onor guvernul, ministerul de finanțe și ministerul agriculturii să ne compenseze datoriile noastre către stat, cu sumele datorate de către stat nouă și se rezolva problema…