



Clarificarea vine pentru a asigura o abordare unitară la nivel național în aplicarea condiției prevăzute în Ghidul solicitantului aferent DR-30, potrivit căreia investițiile realizate prin planul de afaceri trebuie să reprezinte cel puțin 40% din valoarea sprijinului acordat.
Potrivit documentului oficial, includerea valorii TVA în calculul acestui procent diferă în funcție de statutul fiscal al beneficiarului:
AFIR subliniază că aceste precizări sunt conforme cu legislația națională privind recuperarea TVA și cu prevederile specifice instrumentelor financiare și că Nota nu modifică condițiile din Ghidul solicitantului sau din Manualul de procedură, ci aduce clarificări suplimentare pentru evaluarea și selecția cererilor de finanțare.
Clarificarea este esențială pentru fermierii aflați în etapa de implementare a planului de afaceri, într-un context în care DR-30 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, rămâne una dintre cele mai populare intervenții din Planul Strategic PAC 2023–2027, dedicată instalării noii generații în agricultură.
Pentru detalii suplimentare, Nota de informare este disponibilă pe site-ul oficial al AFIR.
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.
© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

2 comentarii
Să se finanțeze și proiectele eligibile care sunt fără finanțare!!!! Am cheltuit bani ca să fac proiectul să-l depun….
As dori să accesez acest program de investiții