
Florin Barbu: MADR și-a făcut deja reorganizarea. Ministrul cere investiții, nu tăieri


Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a explicat poziția Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) în contextul noilor discuții din Guvern privind reorganizarea ministerelor, inițiate de premierul Ilie Bolojan. Potrivit lui Barbu, MADR este într-o situație aparte, fiind singurul minister care și-a finalizat deja reorganizarea încă din decembrie 2025, cu efecte concrete și măsurabile asupra cheltuielilor bugetare.
Ministrul a reamintit că, în momentul reorganizării MADR, premierul a transmis explicit că ministerul nu va mai intra sub incidența unei noi runde de restructurări.
”Atunci când am făcut reorganizarea Ministerului Agriculturii, în decembrie 2025, domnul prim-ministru a spus foarte clar că dacă se face această reorganizare, Ministerul Agriculturii nu mai intră sub incidența următoarei reorganizări și asumări în Guvern pe această ordonanță”, a precizat Florin Barbu, într-un interviu la Antena 3.
Șeful MADR a explicat că ministerul pe care îl conduce a reușit să facă, în 2025, o economie de 14% la fondul de salarii și a desființat sude de funcții de conducere.
”Ministerul Agriculturii a fost singurul minister care, în anul 2025, a avut o economie de 14% la salarii. MADR a fost singurul minister care a făcut reorganizarea, a desființat peste 390 de funcții de conducere, peste 77 de ordonatori de credite terțiari, secundari și principali și, bineînțeles, în momentul de față, MADR este fără precedent în ultimii 30 de ani, când a avut un buget de 5 miliarde de euro și a adus fonduri europene de 5 miliarde de euro. Practic, în anul 2025, MADR a cheltuit zero fonduri de la bugetul de stat”, a subliniat Florin Barbu.
Declarațiile vin în contextul în care premierul Ilie Bolojan a intensificat, în aceste zile, discuțiile privind reorganizarea administrației centrale, cu accent pe reducerea cheltuielilor și eficientizarea aparatului guvernamental. Inițiativa a generat însă reacții diferite în interiorul Cabinetului, mai mulți miniștri din portofolii importante exprimând rezerve față de aplicarea uniformă a restructurărilor.
În acest context, poziția MADR este una distinctă: nu de opoziție față de reformă, ci de delimitare față de o nouă reorganizare, după ce procesul a fost deja dus la capăt.
”Eu nu mă opun acestei reforme. Dar atât timp cât Ministerul Agriculturii și alte ministere și-au făcut reorganizările, și-au făcut economii la fondul de salarii, cred că în momentul de față trebuie să discutăm de a construi prin aceste reforme și să intrăm pe un trend crescător prin investiții”, a transmis Florin Barbu.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























