



Potrivit ministrului, în prezent sunt în derulare numeroase investiții în zona de procesare, inclusiv proiecte pentru construirea unor fabrici de biscuiți, care ar urma să valorifice materia primă produsă de fermierii români. „Avem foarte multe investiții pe zona de procesare, se vor construi foarte multe fabrici de biscuiți”, a precizat Florin Barbu la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”, subliniind că obiectivul principal este susținerea producției interne și reducerea dependenței de importuri.
Ministrul Agriculturii a explicat că, deși există discuții privind adaptarea programului alimentar din școli la preferințele copiilor, o schimbare imediată nu este posibilă. Aproape 60% din biscuiții consumați în România provin în acest moment din import, iar statul nu dorește să înlocuiască un produs cu altul care ar veni de pe piața externă.
”Sigur, când vom avea cantitatea necesară pentru autosuficiență la biscuiți, voi modifica, împreună cu procesatorii din panificație, voi avea această discuție, pentru că acest corn nu prea este consumat de copii și ar trebui schimbat cu biscuiți. Dar deocamdată nu îmi permit să schimb acest lucru, pentru că aproape 60% din biscuiții din România se importă. Până nu ajungem noi la un grad de autosuficiență prin aceste fabrici, nu vreau să aducem din import biscuiți pentru copii. Vreau să îi producă fermierii și procesatorii noștri din panificație”, a subliniat șeful MADR.
Eventuala modificare a programului „Cornul și laptele” se înscrie într-o strategie mai amplă a Ministerului Agriculturii de creștere a valorii adăugate în România, prin stimularea procesării interne și reducerea importurilor de produse agroalimentare destinate consumului public.
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.
© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.
