ANSVSA: Sacrificarea porcilor în gospodărie – obligații și interdicții!

sacrificarea porcilor în gospodărie

Pentru că se apropie sărbătorile, iar sacrificarea porcilor în gospodărie va deveni un fel de sport național, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) vine cu o serie precizări privind condițiile obligatorii în care se poate face aceasta, precum și cu recomandări esențiale privind achiziția, manipularea și consumul alimentelor de origine animală în perioada sărbătorilor de iarnă.

De asemenea, pentru protejarea sănătății publice, ANSVSA anunță că va derula acțiuni extinse de control la nivel național, „acțiuni care vor fi intensificate în perioada următoare”, după cum se precizează într-un comunicat al instituției remis redacției AgroTV.

Sacrificarea porcilor în gospodărie

Potrivit ANSVSA, sacrificarea porcilor în gospodărie trebuie realizată sub control sanitar-veterinar, pentru a verifica sănătatea animalului și siguranța cărnii.

Atenție! Carnea provenită din sacrificări tradiționale în gospodărie este destinată exclusiv consumului familial și nu poate fi comercializată!

Este, de asemenea, interzisă comercializarea cărnii provenite din gospodării situate în zone aflate sub restricții sanitare veterinare din cauza Pestei Porcine Africane (PPA).

Examinarea trichineloscopică – obligație absolută

ANSVSA atrage atenția că, înainte de a fi consumată, carnea de porc domestic sau mistreț trebuie supusă obligatoriu examenului trichineloscopic.

Examenul poate fi realizat doar în centre autorizate și are un cost cuprins între 27 lei și 101 lei + TVA, în funcție de laborator și de procedurile aplicate.

Nerespectarea acestei obligații expune consumatorii riscului de îmbolnăvire cu Trichinella spp., o boală severă cu consecințe grave asupra sănătății.

Comercializarea cărnii de porc necontrolate sanitar-veterinar

Comercializarea cărnii de porc necontrolate sanitar-veterinar constituie contravenție gravă și este sancționată cu amenzi de până la 40.000 lei. Vânzarea clandestină a cărnii, în locuri neautorizate sau fără documente sanitar-veterinare, reprezintă un risc major pentru sănătatea publică și poate favoriza răspândirea PPA.

Recomandări privind păstrarea alimentelor de origine animală

Reprezentanții ANSVSA au și pentru consumatori o serie de recomandări. Potrivit acestora, după cumpărare, alimentele de origine animală trebuie depozitate în frigider cât mai curând posibil, cu respectarea instrucțiunilor de pe etichetă privind temperatura de păstrare și termenul de valabilitate. Nerespectarea acestor recomandări poate duce la contaminare și la apariția toxiinfecțiilor alimentare.

Produsele perisabile – carne, lapte, ouă, pește, brânzeturi și preparate tradiționale – trebuie păstrate în spații curate, unde se respectă lanțul frigorific până la momentul consumului.

Recomandări pentru cumpărături în piețe și târguri

ANSVSA are o serie de recomandări și pentru cei care își fac cumpărăturile din piețe și târguri:

– să achiziționeze produse doar din spații autorizate;

– să verifice existența vitrinelor frigorifice funcționale;

– să controleze integritatea ambalajelor;

– să se asigure că etichetele conțin informații complete despre producător, condițiile de păstrare, ingredientele și termenele de valabilitate;

– să cumpere brânzeturi doar în ambalaje de unică folosință, etichetate corect;

– să evite achiziționarea produselor de origine animală de la persoane neautorizate sau din locuri improvizate.

Atenția trebuie îndreptată și asupra produselor comercializate temporar în tonete, chioșcuri, rulote, standuri sezoniere – care trebuie să fie autorizate și să respecte normele sanitare veterinare.

Suport pentru consumatori

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor în această perioadă aglomerată, medicii veterinari din cadrul DSVSA județene și ai CSVSAO vor avea program prelungit, inclusiv în weekend.
Programul, numele medicilor responsabili și numerele de contact vor fi afișate pe site-urile autorităților și în punctele de lucru.

„În această perioadă cu activitate intensă în gospodării și comerțul alimentar, responsabilitatea fiecăruia dintre noi este esențială. Respectarea regulilor simple – de la controlul sanitar-veterinar la achiziția alimentelor din surse autorizate – ne protejează sănătatea și previne evenimente nedorite. ANSVSA va continua să fie prezentă în teren pentru a preveni riscurile și pentru a proteja consumatorii”, a declarat dr. Alexandru Bociu, președintele ANSVSA, citat în comunicat

ANSVSA va desfășura o campanie amplă de verificări tematice, prin structurile de control de la nivel național și județean, cu scopul asigurării unui comerț cu produse alimentare sigure și al prevenirii riscului de toxiinfecții alimentare și al răspândirii bolilor animalelor.

Obiectivele acțiunilor de control

Controalele inspectorilor ANSVSA vizează: piețele agroalimentare, abatoarele și unitățile de tranșare a cărnii, unitățile de procesare și depozitare a produselor alimentare de origine animală și nonanimală, unitățile de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării), unitățile de alimentație publică, pizzerii, unități catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie, hoteluri și pensiuni turistice, hipermarketuri, supermarketuri și magazine alimentare.

În cadrul acestor controale vor fi verificate respectarea normelor sanitare veterinare privind igiena, trasabilitatea produselor, condițiile de procesare, ambalare, depozitare și comercializare.

Controale în trafic și verificarea transporturilor

Totodată, în colaborare cu Inspectoratele de Poliție Județene și Inspectoratele de Jandarmi Județene, echipele ANSVSA verifică transporturile de animale și produse alimentare, inclusiv respectarea restricțiilor aplicate în zonele cu focare active de PPA.

În situația în care se constată nereguli, ANSVSA aplică sancțiuni contravenționale conform legislației în vigoare, precum și măsuri complementare prevăzute de legislația în vigoare, care pot include confiscări de produse sau suspendarea/interzicerea activității unității.

Pentru informații suplimentare și sesizarea neregulilor, cetățenii pot apela gratuit Call Center-ul ANSVSA la 0800 826 787. Numărul este disponibil din orice rețea de telefonie.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2024 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.