George Scarlat: ”Ordonanța de plafonare a adaosului comercial nu aduce nimic bun”

coș, plafonarea prețurilor,

Sectorul suin din România traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. Prețul cărnii de porc la poarta fermei a coborât în ultimele săptămâni la un nivel critic, insuficient pentru a acoperi costurile de producție, susține deputatul George Scarlat, deși acest lucru nu se resimte și în prețul cărnii la raft. Parlamentarul susține că dacă această tendință se menține, falimentele vor deveni inevitabile, iar ordonanța de plafonare a adaosului comercial nu ajută deloc sectorul în acest sens.

George Scarlat trage un semnal de alarmă asupra situației dramatice din piață și susține că producătorii români sunt presați simultan de scăderea prețurilor la poarta fermei, de costurile în creștere și de impactul măsurilor legislative care afectează întreg lanțul agroalimentar.

”Prețul este în scădere la poarta fermei. Astăzi, prețul este undeva la 6,2-6,4 lei/kg, plus TVA; extrem de puțin. Dacă ar continua câteva luni de zile, înseamnă faliment pentru sectorul suin din România. (…) Prețul la raft nu a scăzut raportat la materia primă sau la prețul pe lanț. O spun și cu această ocazie, ordonanța de plafonare a adaosului comercial nu aduce nimic bun astăzi, pentru că ea vine ca o presiune pe lanț pentru procesator și pentru producătorul de materie primă românească. În afară nu este aplicată această ordonanță și marjele la raft sunt foarte mari”, a precizat George Scarlat, într-un interviu acordat jurnalistului Ovidiu Ghinea.

Situația economică este amplificată de reapariția focarelor de pestă porcină africană (PPA), inclusiv în ferme comerciale de mari dimensiuni. În preajma sărbătorilor de iarnă, când consumul crește, mai multe exploatații se confruntă cu restricții severe, pierderi de efective și costuri suplimentare.

Scarlat acuză că politicile de combatere a virusului PPA sunt în continuare pompieristice și că nu există planuri coerente prin care apariția focarelor să fie prevenită.

”Se pare că în continuare avem politici pompieristice, venim doar după focar și nu avem prevenție, nu au exista decizii coerente. O spun cu durere, o spun ca reprezentant al sectorului de creștere a porcului din România și, totodată, neputincios și din punct de vedere al legislației, unde am avut mari așteptări din partea ANSVSA cu privire la anumite măsuri. Acest flagel, din păcate, chiar dacă nu s-a mai făcut atât de multă publicitate sau nu s-a mai discutat de aceste focare, ele există, au fost într-un ritm de descreștere, dar astăzi vedem din nou că apar aceste focare, în preajma sărbătorilor și sunt foarte mulți fermieri afectați, iar sectorul suin din România este în continuare amenințat de această boală”, a mai subliniat deputatul de Galați.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2024 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.