
Nucile, mai scumpe ca niciodată – prețul a ajuns la 60 lei/kg


Producătorii se plâng că seceta le-a afectat culturile, iar acest lucru se reflectă în prețurile tot mai mari de pe piață. Un kilogram de nuci în coajă se vinde în prezent cu 10–15 lei, în funcție de calitatea produsului și de cantitatea achiziționată.
„Nu a fost un sezon prea bun, dar față de alte zone stăm mai bine. Avem nuci de vânzare cu 15 lei kilogramul, însă putem discuta dacă cineva cumpără mai mult. Le dăm în coajă, nu avem timp să le curățăm”, a explicat un localnic din Tismana pentru pandurul.ro
În piețele din Târgu-Jiu, prețul sâmburilor ajunge la 50 de lei/kg direct de la producători, iar în magazinele locale poate urca chiar până la 60 de lei/kg. Un comerciant spune că cererea crește în special înaintea sărbătorilor, când gospodinele caută nuci pentru prăjituri și cozonaci.
„Le-am cumpărat cu 12 lei kilogramul în coajă și nu pot să le dau mai ieftin. Dacă nu le vând acum, când lumea are nevoie de ele, când să le mai dau?”, spune comerciantul pentru aceeași publicație.
Citește și: Bolojan cere sprijin de la Banca Mondială pentru agricultură
Liliana Postica
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























