Lucrările agricole de toamnă au început sub semnul întârzierilor din cauza ploilor, însă fermierii care dispun de utilaje reușesc să compenseze pierderile de timp din teren.
Silviu Mihai, fermier din județul Ialomișa, a explicat că, în ciuda provocărilor, tehnologia rămâne prioritară în fermele bine organizate.
„Am semănat 400 hectare de rapiță, 150 de hectare de orz și aproximativ 200 de hectare de grâu. Ploile ne-au întârziat lucrările, însă, chiar dacă suntem o zonă irigată, ploaia ne-a prins bine”, a declarat acesta.
Fermierul spune că majorarea costurilor la inputuri a devenit o reală presiune: „Îngrășămintele s-au scumpit foarte mult, chiar dacă suntem o zonă unde irigăm, nu facem rabat de la tehnologie. Chiar și în condiții dificile, producțiile anului trecut au fost peste medie. La grâu am avut 7 tone la hectar, atât la irigat, cât și la neirigat, iar la rapiță 3,5 tone la hectar. A fost destul de bine, chiar dacă a fost secetă, compensând cu terenul irigat”, a explicat fermierul.
Asocierea în cooperativă reprezintă un avantaj-cheie pentru eficiența în câmp. „Suntem 23 de fermieri și lucrăm 4.500 de hectare. Sunt membru fondator și beneficiez de utilajele din cooperativă, ceea ce ne permite să lucrăm rapid. Cu un tractor putem lucra 60 de hectare pe zi. Avem o semănătoare de 9 metri, două semănători pentru prășitoare de porumb și două echipamente pentru scarificat și pregătirea terenului, plus un disc și o tocătoare. Toate acestea ne-au ajutat să intrăm în teren la timp, mai ales după ploile care ne-au oprit din lucru”, s pus mândru fermierul.
Citește și: Pagubă la recolta de floarea-soarelui: 25 de tone de semințe împrăștiate în câmp din neatenție!





























