Front comun împotriva Mercosur – Cu ce state europene s-a aliat șeful MADR

GAEC 7 si 8 Florin Barbu ministrul agriculturii Mercosur

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că România se opune încheierii acordului comercial dintre Uniunea Europeană și țările din blocul Mercosur, în forma actuală. Oficialul român a explicat că nu există un studiu de impact care să arate consecințele asupra fermierilor și procesatorilor din Uniune, motiv pentru care mai multe state membre au decis să respingă documentul.

”Eu am pledat împotriva Mercosur în consiliul de miniștri. Am adus argumente foarte clare, pentru că la nivelul Comisiei Europene nu s-a realizat niciun studiu privind impactul care ar putea avea loc asupra fermierilor și procesatorilor români. Mă bucură faptul că Franța a venit alături de România și a susținut, la fel, realizarea unui studiu asupra acestui impact care se poate lăsa asupra tuturor fermierilor din UE, din cauza Mercosur”, a precizat Florin Barbu, într-un interviu la Digi24.

România, sprijin din partea Franței, Italiei și Spaniei

Poziția României nu este singulară. Cele mai mari economii agricole ale Europei – Franța, Italia și Spania – au susținut aceeași linie de negociere, solicitând Comisiei Europene o analiză riguroasă înainte de a lua o decizie finală. Argumentul principal al țărilor care se opun este că liberalizarea comerțului cu țările Mercosur ar putea afecta competitivitatea fermierilor europeni, prin importuri masive de produse agricole la prețuri reduse.

”A fost o înțelegere între noi ca state, vorbim de România, Franța, Italia, Spania, Bulgaria, Ungaria. Toate aceste state resping acordul cu Mercosur și solicită acel studiu de impact care să arate faptul că fermierii și procesatorii din UE nu vor fi afectați de Mercosur”, a mai spus șeful MADR.

Propunerea României: acord facultativ timp de 2 ani

Florin Barbu a subliniat că România a cerut și introducerea unei perioade de tranziție privind implementarea acordului.

”Mai mult, eu am solicitat în Consiliul AgriFish o perioadă de tranziție de 2 ani pe agricultură și industria alimentară. Acest acord cu Mercosur să fie facultativ pentru fiecare stat în primii doi ani, iar apoi, în funcție de studiul de impact și măsurile care vor fi luate pentru fermierii și procesatorii români, să intre cu obligativitate”, a explicat Barbu.

Deși Comisia Europeană presează pentru finalizarea negocierilor, Barbu consideră că un acord nu va fi semnat până la sfârșitul anului 2025. ”Văd reticența foarte multor țări din UE. Nu își doresc acest acord până nu avem studii, până nu avem un impact clar pe partea de agricultură și industria alimentară”, a adăugat ministrul.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.