Fermierii care solicită subvenții APIA în 2025 trebuie să semneze cererile de plată până cel târziu la data de 30 septembrie 2025, reamintește Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură într-un comunicat dat publicității luni.
Potrivit reprezentanților APIA, cererile de plată pentru Campania 2025 trebuie semnate la Centrele APIA unde acestea au fost depuse și este obligatorie pentru toți fermierii cu excepția: celor care s-au prezentat la centrele APIA pentru a-și depune cererea și a celor celor care folosesc semnătura electronică și au semnat electronic cererea la momentul depunerii.
Pentru ce se cere semnătura
Documentele pe care fermierii care solicită subvenții APIA în 2025 trebuie să le semneze sunt:
– Cererea de plată tipărită (inclusiv angajamentele generale și specifice intervențiilor/măsurilor solicitate la plată);
– Declarațiile la cerere;
– Declarația privind completarea, asumarea și închiderea Cererii de plată (transmisă prin e-mail, AGI-Online) – Anexa nr. 3 la Instrucțiunile de completare a formularului de Cerere de plată (Ordinul MADR nr. 73/2025).
Pentru a evita eventuale neconcordanțe sau erori, APIA recomandă fermierilor ca, înainte de semnare, să revadă atent informațiile înscrise și documentația transmisă.
De asemenea, este bine de știut că, tot până la data de 30 septembrie, în cazul intervențiilor care fac obiectul sistemului de monitorizare a suprafețelor utilizând date satelitare obținute cu ajutorul sateliților Santinel din cadrul programului Copernicius, în temeiul art.7 din Regulamentul (UE) 2022/1.173, fermierii pot aduce modificări cererii de plată fără creșteri de suprafață sau pot retrage total/parțial suprafețe din cererea de plată, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 306/10.09.2025.