Când se mai deschide ”instalarea tinerilor fermieri”? Șeful AFIR dă răspunsul

instalarea tinerilor fermieri, tinerii fermieri, AFIR

Instalarea tinerilor fermieri, actuala linie de finanțare DR-30, este una dintre cele mai populare măsuri gestionate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). După ce a fost lansată, în noiembrie 2023, mii de tineri fermieri au depus cererile de finanțare, însă din cauza bugetului limitat, nu toți au putut să aibă loc la finanțare.

Având în vedere că întregul buget alocat DR-30 a fost epuizat din prima sesiune, fermierii care nu au prins atunci finanțare nu își mai pot încerca norocul într-o sesiune ulterioară. Totuși, directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu, lasă o portiță deschisă pentru o posibilă a doua sesiune.

În emisiunea ”Agricultura la Raport”, șeful AFIR a vorbit despre posibilitatea unei noi sesiuni de finanțare pentru instalarea tinerilor fermieri, însă a precizat că aceasta nu are cum să se întâmple mai devreme de 2026.

”Momentan nu mai lansăm, cu excepția celor patru DR-uri despre care am vorbit – DR-12, DR-14, DR-16 și DR-23 – nu mai lansăm nimic. Pentru că trebuie să închidem programul anterior, să vedem ce sume mai sunt disponibile și împreună cu ministerul să stabilim care vor fi direcțiile prioritare pentru 2026. Abia după ce finalizăm implementarea vechiului program și lansarea acestor patru măsuri pe care le-am promis și ne ținem de ele, întrucât sunt măsuri foarte așteptate, abia apoi vom decide ce vom deschide anul viitor”, a precizat Adrian Chesnoiu, la AGRO TV.

Reamintim că, prin instalarea tinerilor fermieri, se oferă un sprijin de 70.000 de euro, 100% nerambursabil, pentru fermierii de până la 40 de ani care se instalează pentru prima dată ca șefi de exploatație agricolă. Mai multe detalii privind rapoartele de selecție, ghidul solicitantului și alte informații legate de DR-30 găsiți pe site-ul AFIR.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.