Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a emis un nou Ordin prin care aprobă o schemă de ajutor de stat, finanțată din fonduri europene, în valoare de 165 de milioane de euro. Este vorba despre intervenția DR-23 din Planul Strategic PAC 2023-2027, care urmează să fie lansată în această toamnă.
Astfel, prin Ordinul MADR nr. 244/2025, publicat în Monitorul Oficial, se aprobă schema de ajutor de stat denumită ”Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute in Anexa 1 a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, din cadrul Planului Strategic 2023-2027”.
Important de precizat este faptul că actul normativ nu face altceva decât să aprobe schema de ajutor, creând cadrul legislativ necesar pentru desfășurarea ei, însă nu este sinonim cu lansarea efectivă a acesteia. Această schemă de ajutor trebuia să fie lansată în această vară, însă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a hotărât amânarea ei până în toamnă, după ce vor fi implementate proiectele aflate deja în desfășurare, care trebuie încheiate până la finalul lunii septembrie.
Prin schema DR-23, beneficiarii pot accesa până la 10 milioane de euro pentru proiectele de investiții de înființare în sectorul panificaţie, respectiv până la 3 milioane de euro pentru celelalte tipuri de investiții, cu o rată a sprijinului de 65% din totalul costurilor eligibile.