După scandalul de la Lungulețu, județul Dâmbovița, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, vine cu un mesaj clar pentru fermierii care vor să irige din apele de suprafață. Aceasta le-a transmis agricultorilor că trebuie să respecte legea, să declare exact câtă apă consumă, astfel încât situația să nu degenereze. Totodată, aceasta a contrazis declarațiile făcute de ministrul agriculturii, Florin Barbu, care le-ar fi transmis fermierilor de la Lungulețu că nu se vor mai face controale în zonă.
Potrivit Dianei Buzoianu, toate autoritățile din subordinea Ministerului Mediului vor continua să facă controale pe teren, mai ales în zonele unde există încălcări flagrante ale legii, pentru că așa este corect.
”Autoritățile de control vor face controale. Este evident că apa este o resursă limitată, tocmai de asta avem și aceste probleme, în contextul schimbărilor climatice, în contextul secetei din perioada aceasta, este foarte clar că apa devine o resursă foarte important de gestionat corect. Intrarea în legalitate a agricultorilor, și anume să declare exact câtă apă iau și să plătească niște sume absolut modice – vorbim de sub 10 lei pentru 1.000 de metri cubi, pentru apa de suprafață – aceste lucruri sunt o normalitate. Și, să nu mai spun, sunt legea. Legea va fi respectată”, a precizat Diana Buzoianu, la Antena 3.
Ministrul Mediului a precizat că reprezentanții Apelor România au avut deja întâlniri cu reprezentanții fermierilor din zonă, şi cu toţii au fost de acord că vor respecta legea şi că vor fi încheiate protocoale pentru folosirea apei în mod legal.
”Înțeleg, din discuțiile purtate cu reprezentanții Apelor Române, că au avut loc deja întâlniri cu reprezentanții agricultorilor din zonă și cu toții au căzut de acord că vor respecta legea și că vor fi încheiate aceste protocoale. Legea este făcută ca să fie respectată, dar ea are și un rol de a putea să gestionăm o resursă care este limitată. (…) Eu nu am auzit declarația domnului Barbu, dacă a spus sau nu a spus că nu se vor mai face controale, dar eu vă spun că, în calitate de ministru al Mediului, voi insista să fie controale făcute acolo unde sunt situații absolut flagrante de încălcare a legii. (…) Aici este o problemă de intrare în legalitate și este normal, legea este aceeași pentru toată lumea”, a mai spus Diana Buzoianu.
Foto: Facebook/Diana Buzoianu