Ministrul Mediului, anunț de ULTIMĂ ORĂ privind programul Rabla

fermieri un tractor pe ferma rabla pentru tractoare

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, anunță că o parte din programul Rabla a fost salvată și a fi lansată anul acesta. Este vorba despre o parte a programului adresată exclusiv persoanelor fizice, cu o alocare financiară de doar 200 de milioane de lei.

„Am reușit să salvăm parte din Programul Rabla, vorbim de 200 de milioane de lei pentru persoane fizice. Vom avea acest program anul acesta. Nu este ușor, am făcut multe calcule în ultimele săptămâni pentru a găsi o soluție” a precizat Diana Buzoianu, într-un interviu la RFI România.

Potrivit șefei de la Mediu, și valoarea voucherelor pe care le primesc persoanele înscrise în program se va diminua, întrucât „nu ne mai permitem să oferim vouchere de 37.000 de lei”, în contextul actual, când Guvernul caută soluții pentru reduceri bugetare de aproximativ 30 de miliarde de lei.

Ministra Mediului se declară, însă, mulțumită că a reușit să salveze o parte din program și spune că acesta trebuie profund regândit pentru anii următori.

În privința programului „Rabla pentru tractoare„, Diana Buzoianu nu a făcut nicio precizare. Este greu de crezut că sesiunea de înscrieri pentru acest program va mai fi reluată anul acesta, în contextul în care și bugetul pentru Rabla clasic s-a diminuat semnificativ.

Reamintim că, pe 18 iunie, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a suspendat lansarea programelor de finanțare, inclusiv a sesiunii Rabla pentru persoane fizice și reluarea Rabla pentru tractoare, până la formarea noului guvern.

Picture of Redacția AgroTV
Redacția AgroTV

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.