Deși banii pentru linia de finanțare DR-30 ”Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” au fost epuizați în prima sesiune de depunere a cererilor, tinerii fermieri vor mai avea o oportunitate de a accesa fonduri europene anul acesta. În luna octombrie, Ministerul Agriculturii va lansa cealaltă intervenție alocată acestei categorii de agricultori, DR-12 ”Investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor recent instalați”.
Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a promis lansarea acestei linii de finanțare în această toamnă, la cea mai recentă întâlnire pe care a avut-o cu reprezentanții mediului asociativ. De altfel, și directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a declarat acum câteva săptămâni că intervenția DR-12 este programată pentru perioada octombrie-noiembrie a acestui an.
Potrivit fișei intervenției din Planul Strategic PAC 2023-2027, DR-12 se adresează în special către tinerii fermieri instalați prin submăsura 6.1 din vechiul PNDR, dar și fermierilor cu vârsta de până la 45 de ani, care s-au instalat ca șefi de exploatație de mai puțin de 5 ani.
Valoarea finanțării pe care o pot obține tinerii fermieri este de maximum 200.000 de euro/fermă, cu o intensitate a sprijinului de cel mult 80% din totalul costurilor eligibile. Dimensiunea economică a fermei trebuie să fie de cel puțin 12.000 SO, iar la fel ca pentru celelalte linii de finanțare, nu se acceptă depunerea cererilor de către persoanele fizice.
Totodată, o altă condiție obligatorie pentru a putea depune cererea de finanțare este ca solicitantul să fie înscris la APIA. Astfel, tinerii fermieri care nu au depus cererea unică de plată anul acesta nu vor putea să acceseze acest sprijin.
Bugetul alocat în Planul Strategic pentru această linie de finanțare este de 169.589.647 euro.