
Primul Concurs național de salamuri și mezeluri din România

Eveniment inedit la Iași, unde luni, 11 noiembrie 2024, are loc primul Concurs național de salamuri și mezeluri din România.
Evenimentul este deschis participării tuturor producătorilor autohtoni și se derulează sub sloganul „WE ARE ROMANIA – YOU ARE WELCOME”.
Vor fi 40 de produse care vor fi jurizate. În juriu vor fi diferiți specialiști din domeniu agroalimentar din România, dar și din Italia.
Unul dintre obiectivele principale ale concursului național de salamuri și mezeluri este ierarhizarea calității produselor realizate atât de marii producători, cât și de cei care manufacturează încă în acest domeniu.
Potrivit președintelui Federaţiei Naţionale a Degustătorilor Autorizaţi (FNDA), Marian Timofti, cel mai important obiectiv al concursului rămâne încercarea de a le explica producătorilor autohtoni de salamuri și mezeluri importanța asocierii și creării unor reguli de producție care pot duce la un brand de țară.
Raluca Daria Diaconiuc
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























