
Ovine pe carosabil după răsturnarea unui camion. Autoritățile au intervenit de urgență


Un camion cu ovine s-a răsturnat azi dimineață pe Drumul Național 13, între Brașov și Târgu Mureș.
Accidentul a avut loc pe sensul de mers către Brașov fiind complet blocat. Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, un pasager aflat în camion a fost rănit ușor, iar o parte din animalele transportate au ajuns pe șosea și în zonele adiacente.
Traficul a revenit la normal după câteva ore.
„În urma accidentului, un pasager din autotren a suferit răni ușoare, iar mai multe ovine se află pe carosabil şi în proximitatea acestuia”, conform INFOTRAFIC.
Liliana Postica
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























