
Anunț AFIR de ULTIMĂ ORĂ! Gata cu fondurile europene pentru tractoare și utilaje

S-au terminat fondurile europene pentru achiziția de utilaje în sectorul vegetal! Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că banii disponibili pentru una dintre componentele submăsurii 4.1, lansată la sfârșitul lunii trecute, au fost deja epuizați.
Potrivit datelor de la AFIR, pe componenta dedicată tuturor culturilor, exceptând sfecla de zahăr și formele asociative, au fost depuse 1130 de cereri de finanțare, în valoare totală de 312.920.179 euro. Plafonul pentru depunerea proiectelor era de 297.000.000 euro, în timp ce bugetul disponibil efectiv pentru finanțarea proiectelor este de 198.000.000 euro.
„Ne bucurăm să vedem un interes atât de mare din partea fermierilor pentru modernizarea exploatațiilor agricole prin accesarea fondurilor europene. Acest entuziasm reflectă angajamentul lor pentru dezvoltarea unui sector agricol competitiv și durabil”, a precizat George Chiriță, director general AFIR.
Deși bugetul s-a epuizat pe componenta amintită mai sus, rămân deschise în continuare liniile de finanțare pentru formele asociative și cultura de sfeclă de zahăr. Până acum, au fost depuse 3 proiecte pentru sfeclă de zahăr, în valoare de 2 milioane de euro, și 16 proiecte pentru formele asociative, în valoare de 21 milioane de euro.
Termenul limită pentru depunerea proiectelor este 24 septembrie 2024.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























