Cum se fac controalele APIA anul acesta, înainte de plata subvențiilor

apia controale, control ANZ, controale in ferme

După fiascoul de anul trecut legat de controlul prin monitorizare, care a blocat plata subvențiilor timp de luni de zile pentru o parte dintre fermieri, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) promite că lucrurile se vor desfășura mult mai bine anul acesta. Potrivit secretarului de stat Adrian Pintea, care supervizează activitatea APIA, angajații agenției sunt mult mai bine pregătiți anul acesta pentru a preîntâmpina problemele care pot apărea în procesul de control.

”În ceea ce privește controalele anului 2024, în momentul în care se va încheia perioada de depunere a cererilor, vom vedea câte erori are fiecare județ, câte probleme sunt, vedem calitatea muncii funcționarului APIA și a celui care a făcut aceste declarații, respectiv a fermierului. Se vor extrage eșantioanele de control, dar eu sunt convins că nu vor mai fi problemele de anul trecut.

Știm cu toții că, în ceea ce privește monitoringul, anul trecut a fost primul an în care s-a implementat la nivelul întregii Uniuni Europene, iar aceste erori au fost peste tot, nu doar la noi. Cu siguranță și personalul APIA este mult mai bine pregătit și nu vor mai exista erori, se vor închide la timp, astfel încât data de 16 octombrie să fie prima zi de autorizare la plată”, a precizat secretarul de stat Adrian Pintea pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Totodată, oficialul MADR îi îndeamnă pe fermieri să reclame situațiile în care anumite persoane înscrise la APIA ar putea să primească subvenția pe nedrept, astfel încât aceste cazuri să poată fi controlate atât de inspectorii APIA, cât și de organele abilitate.

”Categoric că se mai pot face controale la sesizările fermierilor sau la sesizările organelor abilitate. În momentul în care faceți o solicitare de a-l controla pe x sau pe y, APIA face niște verificări preliminare înainte de aceste controale. Dacă aveți astfel de situații, faceți plângere direct către organele abilitate sau chiar la APIA; cu siguranță, cel care nu merită, nu va primi banii”, a mai subliniat Pintea, în dialogul cu realizatorul Ovidiu Ghinea.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama Agroest Muntenia

reclama lidea

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.