Condamnat la închisoare după ce chiar fiul său l-a ,,turnat” la poliție!

pazni

Un bărbat din județul Hunedoara s-a ales cu dosar penal după ce chiar fiul său minor l-a declarat la poliție că deține ilegal arme de vânătoare. 

Minorul a mers la poliție și l-a declarat pe tatăl său cu dovezi (poze cu armele) pentru deținerea de arme de vânătoare fără autorizație și braconaj. 

Conform mesagerulhunedoare.ro, după apelul telefonic al băiatului și dovezile transmise, polițiștii au făcut o percheziție la locuințele bărbatului în vârstă de 46 de ani și au găsit o armă de foc, una cu aer comprimat, mu­niție, o lunetă, o arbaletă cu săgeți și lațuri folosite la capturarea vânatului. Suspectul se apără și a spus poliției că a găsit armele în vara anului 2019, în timp ce se afla la pescuit în zona lacului Cinciș.

Bărbatul a fost condamnat la 9 luni în­chisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Ins­tan­ța a dispus amânarea aplicării pedepsei rezultante și a stabilit un termen de su­praveghere de 2 ani, iar armele deținute ilegal au fost confiscate.

Picture of Liliana Postica
Liliana Postica

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.