
OFICIAL! Condițiile și documentele necesare pentru subvenția de 100 EURO/hectar

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat, pe site-ul oficial al instituției, proiectul de Ordonanță privind instituirea schemei de ajutor de stat de 100 euro/hectar, destinată fermierilor din sectorul vegetal.
Potrivit proiectului de act normativ, subvenția de 100 euro/hectar se acordă pentru suprafețele de teren arabil cultivate în toamna anului 2022, pentru un număr maxim de 162.640 de fermieri.
Beneficiarii eligibili pentru subvenția de 100 euro/hectar:
- producători agricoli persoane fizice;
- producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale;
- producători agricoli persoane juridice, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de organizare;
- organismele /organizațiile de testare a soiurilor, de cercetare, respectiv universitățile, institutele și stațiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanțare.
Condițiile care trebuie îndeplinite de beneficiari:
- au depus o cerere de plată în anul 2023, pentru o suprafața determinată de minimum 1 ha, pentru una sau mai multe dintre culturile prevăzute în anexa nr. 1 până la termenul limită de depunere din anul 2023;
- nu sunt în dificultate, respectiv în lichidare sau în faliment, la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat, în baza evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Pentru a primi subvenția, beneficiarii care îndeplinesc condițiile de mai sus trebuie să depună la centrele judeţene/locale ale APIA, respectiv centrul APIA din municipiul Bucureşti, unde au depus cererile de plată pe suprafață pentru anul 2023, o cerere de acordare a grantului direct conform modelului prevăzut în anexa nr.2, însoţită de copia documentului de coordonate bancare, numai în situația în care acesta a suferit modificări față de cel înscris în cererea de plată pentru anul 2023.
Cererea de acordare a grantului direct și documentele necesare se depun în termen de maximum 30 zile lucrătoare, începând cu a 5-a zi lucrătoare de la data intrării în vigoare a ordonanței.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.


































Un comentariu
Când intră în vigoare ordonanța?