
Ajutor de stat pentru o nouă fabrică de prelucrare a lânii. Investiție de 182 de milioane de lei!


O nouă fabrică de prelucrare a lânii urmează a fi deschisă cu o finanțare realizată cadrul schemei de ajutor de stat privind acordarea de granturi pentru investiții destinate industriei prelucrătoare.
Astfel, luni, 18 decembrie 2023, a fost semnat contractul de finanțare între Eco Partnersheep Insulation SRL și Ministerul Economiei pentru o investiție în valoare de 182.059.200 lei într-o nouă fabrică de prelucrare a lânii ce se va realiza în comuna Făgețelul, din județul Olt,
Mai exact, este vorba despre construirea unei hale de producție în suprafață de 12.500 mp, a trei linii de spălare lână brută cu o capacitate unitară de 1t/ora/linie, care vor include și următoarele sub-capacități: instalații de centrifugare pentru extragerea lanolinei, două linii de peletizare, o stație de reciclare a apei și reintroducere în circuit, două linii automate de prelucrare și ambalare produse finite, precum și o capacitate de producere a energiei prin panouri fotovoltaice instalate pe întreaga suprafață a halei, se arată într-o informare făcută de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























