
Brânză cu cârmâz și alte delicii ieșite din laboratoarele USV Iași


Brânză maturată în tescovină de struguri, brânză cu cârmâz (Phytolacca americana), brânză de tip Olanda cu spirulină, cu măsline verzi, brânză de tip Caciotta cu fulgi de Chili, brânză de tip telemea cu negrilică, cu fulgi de chili, brânză marinată în ulei cu schinduc, acestea sunt câteva dintre deliciile la care au lucrat studenții de la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”, în perioada de practică desfășurată în atelierul de procesare lapte.
Pe lângă faptul că aceste produse au o valoare nutritivă foarte ridicată, un lucru benefic este că pentru producerea lor se evită și risipa alimentară, spun cadrele didactice și studenții.
Cele mai noi bunătăți făcute în laboratoarele Universității Științelor Vieții din Iași nu doar că îți fac cu ochiul prin aspect, dar au și un gust deosebit, ce denotă creativitate, dar și sănătate.
„Aceste produse sunt cu o valoare nutritivă foarte ridicată; în special produsele au un conținut de calciu destul de semnificativ care ajută la întărirea oaselor și a dinților. Avem o brânză maturată în tescovină. A stat o perioadă de trei luni. Avem brânza cu spirulină. Creștem, modificăm, de asemenea, textura produsului, reușim să modificăm culoarea produsului în totalitate și avem și un gust oarecum specific produsului adăugat, și anume spirulina”, explică Roxana Ratu, cadru didactic la USV Iași.
Un nou sortiment este brânza cu cârmâz, o brânză maturată îmbogățită acea plantă medicinală – Phytolacca americana – care are efecte benefice pentru organism. Studenții au lucrat la inventarea a trei tipuri de iaurt, scopul conceperii acestora fiind acela de a reintegra subproduse care în mod normal ajung în stadiu de deșeuri.
„Iaurt cu coajă de morcov negru, iaurt cu coajă de măr și iaurt cu tescovină din struguri. Și avem această urdă cu coajă de ceapă. Ideea conceperii acestui produs a fost de a valorifica zerul care în mod normal ajunge în stadiu de deșeu, pentru a ridica valoarea nutrițională a produsului”, explică Tudor Plop, student USV Iași.
Astfel, unul dintre aspectele atinse prin produsele muncite în laboratoarele universității ieșene este reducerea risipei alimentare.




Raluca Daria Diaconiuc
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























