Agricultura românească, piață de desfacere într-o țară cu peste 200 de milioane de locuitori!

Portul Constanța, agricultura

Agricultura, industria alimentară de prcesare, energia verde, sectorul IT&C, dar și industria de apărare sunt principalele domenii de interes în privința colaborării economice dintre România și Nigeria, a reieșit în urma unei întâlniri pe care preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a avut-o săptămâna aceasta cu ambasadorul Republicii Federale Nigeria în România, Safiya Ahmad Nuhu, în scopul identificării oportunităţilor de promovare şi dinamizare a relaţiilor economice bilaterale, informează AGERPRES.

„România şi Nigeria trebuie să dezvolte proiecte comune de colaborare la nivel economic, prin intermediul cărora să poată fi atrase un număr considerabil de companii care să dezvolte afaceri pe termen lung. Este foarte importantă identificarea unui proiect central, aşa numitul core project, care să beneficieze de implicarea totală a autorităţilor din cele două state şi care să aibă ca scop principal polarizarea unui segment cât mai larg de companii, inclusiv IMM-uri din România şi Nigeria. Un domeniu de interes pentru ambele părţi implicate este cel al agriculturii şi industriei alimentare de procesare, atât Nigeria cât şi România având un potenţial economic semnificativ. În acest context, invit companiile nigeriene să participe în număr cât mai mare la INDAGRA, cel mai important târg de profil din Estul Europei, organizat la Centrul Expoziţional Romexpo, în luna octombrie. INDAGRA reprezintă o platformă eficientă în ceea ce priveşte stabilirea unor noi punţi de legătură între antreprenorii din România şi Nigeria”, a declarat preşedintele CCIR, Mihai Daraban, la sfârșitul întrevederii.

La rândul său, ambasadorul Republicii Federale Nigeria în România, Safiya Ahmad Nuhu, a exprimat interesul țării sale pentru domeniul energiei verzi, agricultură, IT&C, dar şi pentru industria de apărare.

„La nivel instituţional, am identificat principalele domenii de interes pentru ţara noastră, domenii ce pot reprezenta oportunităţi semnificative de cooperare pentru mediile de afaceri din ambele state. Astfel, putem dezvolta proiecte comune în domeniul energiei, mai ales energie verde, agricultură şi producţia de maşini şi echipamente agricole, IT&C şi cybersecurity, gestionarea deşeurilor şi industria de apărare. Pentru Nigeria este foarte importantă dezvoltarea relaţiilor bilaterale mai ales prin perspectiva politicilor României şi a Uniunii Europene privind continentul african şi a oportunităţilor oferite de pieţele de consum din ţările africane. Apreciez foarte mult invitaţia de a participa la târgul INDAGRA şi vă asigur de tot sprijinul nostru în ceea ce priveşte participarea companiilor româneşti la evenimentele şi târgurile care vor fi organizare în Nigeria”, a spus dilpomatul nigerian. 

Potrivit unor estimări din 2021, populația Nigeriei depășește 211 milioane de locuitori (211.400.708 locuitori – a șaptea populație din lume și prima din Africa), ceea ce face din țara africană o piață extrem de importantă pentru industria agroalimentară românească.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.