Noi date despre Programul Tomata – Ce spune ministrul agriculturii, Petre Daea

programul tomata fonduri legumicultorii program legume in spatii protejate programul tomata

Peste 22.000 de fermieri din toate zonele țării s-au înscris anul acesta în Programul Tomata, număr în creștere cu peste 20% față de anul trecut. Potrivit datelor transmise de Ministerul Agriculturii, o mare parte dintre aceștia sunt tineri fermieri, cu vârsta de până în 40 de ani.

”La nivelul Direcțiilor Agricole Județene, responsabile cu implementarea Programului Tomata, la data de 03.04.2023, s-au înregistrat un număr de circa 22.295 solicitanți pentru înscriere. Astfel, în județul Olt s-au înscris 7.070 beneficiari, în județul Galați avem peste 5.700 de solicitanți, în Dolj 1.936, iar în Giurgiu 1.881. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când s-au înregistrat un număr de 17.180 de cereri, acum se remarcă o creștere de peste 20%”, transmite MADR într-un comunicat de presă.

Potrivit datelor prezentate de instituție, 7.154 de tineri până în 40 de ani s-au înscris în Programul Tomata, echivalentul a 32% din totalul producătorilor înscriși.

Între județele performante în privința tinerilor, menționăm județul Galați cu 2.262 producători de până în 40 de ani, județul Olt cu 2.219 și județul Dolj cu 523 producători.

„Programul Tomata are deja o anumită vechime și iată că acest număr mare de cereri îi conferă o consistență mai pronunțată. Acum avem peste 7.150 de tineri înscriși în program, este o cifră care ne onorează. Dacă privim spre anul 2019, atunci aveam doar 1224 tineri care renunțaseră la pribegie și au revenit în țară pentru a se apuca de această activitate. Avem satisfacția realizării actului normativ încă din anul 2022, fapt care asigură predictibilitatea Programului. Nu există județ care să nu aibă un cultivator de tomate înscris în Program, chiar și acolo unde nu sunt condiții prielnice cultivării tomatelor în spații protejate, cum ar fi în Covasna, Harghita sau Brașov”, a declarat ministrul Petre Daea.

Producătorii de tomate au avut posibilitatea accesării sprijinului de minimis până la data de 1 aprilie 2023, pentru care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a alocat circa 3000 de euro/beneficiar. Valorificarea producției se va face până la data de 30 iunie 2023, inclusiv, iar ultima zi de depunere a documentelor justificative este data de 14 iulie 2023, inclusiv, în conformitate cu HG 1569/2022.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.