
Șeful APIA anunță plăți de ULTIMĂ ORĂ! Ce subvenții intră în conturile fermierilor


În cursul săptămânii trecute, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat o nouă rundă de plăți pentru peste 40.000 de fermieri.
Potrivit directorului general al APIA, Adrian Pintea, peste 92 de milioane de euro este suma autorizată la plată în cursul ultimelor zile, bani care urmează să ajungă în conturile fermierilor în cel mai scurt timp.
”Continuăm să realizăm autorizări la plată pentru cererile depuse de fermieri în Campania 2022. Suma totală autorizată la plată în perioada 26 – 30 martie 2023 este de 92,02 milioane euro, sumă finanțată din FEGA, FEADR și cofinanțare de la Bugetul Național, precum și prin Instrumentul de redresare al Uniunii Europene (EURI), pentru un număr de 40.533 de fermieri”, a precizat Pintea.
Tot săptămâna trecută, APIA a efectuat și plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna ianuarie 2023.
”Suma autorizată la plată este în valoare de 1.36 milioane de lei pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat”, a mai spus șeful APIA.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.































2 comentarii
Ce acte trebuie să facem pentru fondurile
Atâta minciuna ……oamenii inca isi asteapta banii pe agromediu si sefii doar promit dar banii nu se vad. Ce sa faca un biet mic fermier de la tara care chiar are nevoie de banii ăștia?