Incredibil! Ceapa a ajuns să fie mai scumpă decât carnea de vită! Ce soluție are Ministerul Agriculturii

ceapa rosie

În momentul de față, este posibil ca ceapa să fi atins cel mai ridicat preţ din lume, pe piaţa din Filipine, unde popularul ingredient de gătit a ajuns să fie chiar mai scump decât carnea de vită, transmite Bloomberg, citat de AGERPRES.

Astfel, conform tarifelor cu amănuntul la produsele alimentare monitorizate de Ministerul Agriculturii din Filipine la data de 5 ianuarie, un kilogram de ceapă roşie se vinde şi cu 650 de pesos (11,68 de dolari), în timp ce ceapa albă se vinde şi cu 600 de pesos kilogramul, fiind de trei ori mai scumpă decât carnea de pui şi cu aproximativ 25% peste preţul unui kilogram de carne de vită.

În condiţiile în care explozia preţurilor la ceapă a dus inflaţia la maximul ultimilor 14 ani, Ministerul Agriculturii din Filipine intenţionează să importe 22.000 de tone de ceapă pentru a asigura aprovizionarea pieţei interne.

Propunerea privind importurile a fost formulată la o reuniune a unui comitet de experţi şi va fi supusă aprobării preşedintelui Ferdinand Marcos Jr., care este totodată şi ministru al agriculturii, a declarat duminică secretarul său, Rex Estoperez.

Achiziţiile de pe piaţa externă „ar fi o soluţie bună timp de o lună, pentru a reduce preţurile. Nu putem să nu facem nimic, pentru că unul dintre factorii care stimulează inflaţia este preţul la ceapă”, a spus Estoperez, subliniind însă că importurile vor fi doar o „soluţie temporară” şi că, pentru moment, nu există planuri care să vizeze alte importuri.

Potrivit lui Estoperez, în Filipine se consumă aproximativ 17.000 de tone de ceapă pe lună, iar Ministerul Agriculturii de la Manila se aşteaptă ca, după aprobare, importurile să ajungă cel mai târziu în prima săptămână din februarie.

Alături de usturoi, ceapa este un ingredient important în bucătăria filipineză. Explozia preţurilor a afectat consumatorii în special în perioada-cheie a sărbătorilor de sfârşit de an, când au loc multe reuniuni în familie, astfel că numeroase persoane s-au plâns pe reţelele sociale de explozia preţurilor.

Urmăriți mai multe informații în jurnalul AgroTV.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama Agroest Muntenia

reclama lidea

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.