Ieftinire masivă a motorinei, a treia zi la rand. Scăderea prețurilor carburanților, o strategie?

benzinarie

Statia Petrom monitorizată de economica.net a operat și azi scăderea prețurilor carburanților. Astfel, se înregistrază o ieftinire masivă a motorinei, a treia la rand, iar același lucru se poate spune și despre benzină. Compania petrolieră nu a operat o astfel de modificare de prețuri, într-un interval atât de scurt, niciodată în istoria sa recentă.

Benzina s-a ieftinit cu 15 bani pe litru, iar motorina cu 20 de bani pe litru

Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București afișa pe 8 decembrie 2022, în aplicație, un preț al benzinei standard de 6,81 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este de 7,93 lei/litrul. Comparativ cu prețurile de ieri, Petrom a ieftinit benzina cu 15 bani pe litru și motorina cu 20 de bani pe litru. Miercuri, 7.12. 2022, Petrom a scăzut prețurile cu 15 bani pe litru la benzină și motorină, asta după ce, cu două zile în urmă a operat o ieftinire identică.

 O săptămână a adus prețuri mai mici la benzină cu aproape 65 de bani pe litru. De ce scad prețurile?

Decizia Petrom se explică prin cotațiile în scădere semnificativă la produsele petroliere. Potrivit Platt’s Med, citate de economica.net, cotațiile de referință pentru zona noastră erau de 718 dolari pe tona de benzină și de 818 dolari pe tona de motorină, în scădere cu 47, respectiv 70 de dolari pe tonă față de ziua anterioară.

Din păcate există riscul, potrivit analizei economica.net, ca Petrom să fi coborât prețurile rapid, ca să le crească la fel de rapid, în situația în care cotațiile petroliere vor crește.

De săptămâna trecută, toate rafinăriile din România procesează doar ţiţei care nu provine din Rusia, deci România este independentă de ţiţeiul rusesc.

Picture of Rona David
Rona David

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.