
Rachetele antigrindină produc din nou pagube. Casă lovită chiar în această dimineață


O casă a fost lovită, în această dimineaţă, de o bucată dintr-o rachetă antigrindină. Proprietarul nu s-a înţeles cu cei care au lansat rachetele antigrindină si a sunat la 112 pentru a anunța incidentul, potrivit informațiilor oferite de Agerpres.
Conform datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, incidentul s-a petrecut în jurul orei 9h00, în comuna prahoveană Valea Călugărească.
Proprietarul casei a sunat la 112 mult mai târziu deoarece a încercat să negocieze cu reprezentanţii punctului de lansare a rachetelor antigrindină, câți bani să i se ofere ca despăgubire.
De fapt, conform datelor de la faţa locului, este vorba despre bucată de plastic dintr-o rachetă antigrindină lansată din punctul situat în comună care a lovit acoperişul unei case, producând doar… pagube minore.
Deși reprezentanţii punctului de lansare s-au deplasat imediat la imobil, ei nu au ajuns la o înțelegere cu proprietarul, în privinţa despăgubirilor.
Acest tip de incident este întâlnit din ce în ce mai des. În urmă cu doar trei zile, o rachetă anti-grindină a căzut în județul Vâlcea, într-o zonă plină de case. Oamenii lângă care a căzut s-au speriat și au apelat imediat serviciul de urgență și poliția.
Rona David
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























