Avertizare meteo de la ANM de ploi şi vijelii în toată ţara

meteo avioane

Avertizare meteo de la ANM de ploi şi vijelii în toată ţara. În următoarele ore, aproape toată ţara se află sub incidenţa unor avertizări meteo de tip cod galben. Meteorologii anunţă ploi torenţiale, furtuni cu descărcări eletrice şi vijelii, astăzi, 15 august, până la ora 22:00

La munte, în Oltenia, Muntenia, Moldova, zona continentală a Dobrogei și local în Transilvania și Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp.

Avertizare meteo de la ANM de ploi şi vijelii în toată ţara Meteo ANM

Avertizări meteo de tip cod galben în: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Botoșani, Mureș, Harghita, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Sibiu, Brașov, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Covasna, Vrancea, Galați, Brăila, Buzău Tulcea, Constanța, Ialomița, Călărași, București, Gorj, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinți, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Timișoara, Arad, Bihor.

 

Picture of Rona David
Rona David

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.