
S-au plătit primii bani din Programul Tomata!


Săptămâna aceasta, fermierii înscriși în Programul Tomata au început să-și primească banii, informează Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
„Ministrul Petre Daea îndeamnă legumicultorii din județele Arad, Bacău, Mehedinți și Călărași să își verifice conturile. În datele de 4 și 5 august, au plecat primele sume spre beneficiarii programului Tomata”, se arată într-un comunicat al MADR.
Cele 4 județe au fost primele care au trimis Ministerului Agriculturii deconturile în vederea onorării plăților pentru cei 476 de beneficiari, în valoare de 7,065 milioane lei.
Pe măsură ce se vor primi dosarele aferente celorlate județe, MADR va achita cererile de plată si pentru restul cultivatorilor înscriși în Program, se mai arată în comunicat
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























