
Vin datele din teritoriu: Crește suprafața afectată de secetă!

Până acum, suprafaţa afectată de secetă pedologică la culturile la care s-a încheiat recoltatul a crescut la aproximativ 70.562 hectare, din 14 judeţe, potrivit datelor centralizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), însă procesul de constatare a pagubelor este în plină desfăşurare.
„Facem precizarea că în prezent sunt prelucrate datele la culturile unde recoltatul s-a încheiat. Astfel, potrivit documentelor şi comunicărilor transmise de prefecturi, suprafaţa totală afectată de factorul de risc – secetă pedologică – este de 70.562 hectare, cultivate în judeţele Arad, Bacău, Botoşani, Brăila, Călăraşi, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Iaşi, Neamţ, Satu-Mare, Tulcea, Vaslui, Ilfov. Procesul de constatare este în plină desfăşurare şi la culturile prăşitoare (porumb şi floarea soarelui), comisiile sunt în teren pentru a evalua şi înregistra pagubele produse, urmând că acestea să fie comunicate periodic”, se arată într-un comunicat de presă transmis vineri de MADR.
Modalităţile de constatare şi înregistrare a pagubelor sunt stabilite la nivelul fiecărui judeţ printr-o procedură instituită conform prevederilor legale, ca urmare a secetei pedologice instalate în unele regiuni ale României.
„În baza procedurilor instituite, comisiile de constatare a suprafeţelor calamitate şi a gradului de afectare a culturilor, din care fac parte reprezentanţi ai administraţiei publice locale, un reprezentat al APIA şi un reprezentant al Direcţiei Agricole judeţene, evaluează la faţa locului pagubele produse pentru fiecare cultură, pe baza solicitărilor transmise de cultivatorii/producătorii agricoli din zonele afectate autorităţilor locale”, se menţionează în comunicatul MADR.
Termenul de depunere a documentaţiilor prin care s-a constatat gradul de afectare a culturilor de factorul de risc – secetă pedologică – este 30 august pentru culturile de toamnă (grâu şi triticale), respectiv 15 decembrie pentru culturile prăşitoare (porumb şi floarea soarelui).
Deși suprafața afectată de seceta pedologică este în creștere, ministrul Agriculturii, Petre Daea, susține că în acest moment nu se impune declararea stării de calamitate, însă comisiile din teritoriu trebuie să încheie la faţa locului procese verbale de constatare cu daunele produse de acest fenomen.
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























