APIA, plăți pentru fermieri! Mesajul directorului Adrian Pintea

ajutor de stat directorul general APIA, Adrian Pintea, de 3 ori subvenția

Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), a făcut, ca în fiecare săptămână, bilanțul activității instituției pe care o conduce, transmițându-le fermierilor un mesaj la sfârșitul săptămânii trecute. Șeful APIA a amintit plățile făcute către agricultori în ultimele zile.

”S-a reușit demararea efectuării plăților aferente ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, pentru cantitățile de motorină utilizate în perioada 01 ianuarie – 31 martie 2022 (trimestrul I/2022), în conformitate cu prevederile HG nr.1174/2014 și OMADR nr.1727/2015, cu modificările şi completările ulterioare”, a transmis șeful APIA.

Banii au ajuns în conturile a peste 12.000 de fermieri care au depus cererile aferente trimestrului I al anului 2022.

Valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare este de 101.995.600 lei, pentru un număr de 12.880 beneficiari, cu cantitatea de motorină determinată cu acciza redusă de 65.541.423,201 litri”, a precizat Adrian Pintea.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.