
Meteo: Cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii în 16 județe


Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri dimineață o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în intervalul 8 iulie, ora 12:00 – 8 iulie, ora 23:00, în 16 județe (vezi harta).
În intervalul menționat, local în Oltenia, Dobrogea, sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei și în nord-vestul Munteniei, precum și în Carpații Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin ploi cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și, izolat, 40 l/mp.
Potrivit meteorologilor, local, manifestări de instabilitate atmosferică vor mai fi și sâmbătă (9 iulie) și duminică (10 iulie).
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza prezentul mesaj.
Sursa harta: ANM
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























