
APIA – Ultima oră! Cuantumurile ANT aferente sectoarelor vegetal și zootehnic


Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că au fost stabilite cuantumurile ANT (Ajutoarele Naţionale Tranzitorii) pentru anul de cerere 2021 și s-a demarat procesul de autorizare la plată a acestor scheme.
„În conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.294/02.03.2022 pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectoarele vegetal și zootehnic pentru anul de cerere 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 211/03.03.2022, valoarea plafonului este de 223.976.951 euro și se asigură de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR)”, se precizează în comunicatul APIA remis vineri AgroTV.
În tabelele de mai jos regăsiți cuantumurile ANT stabilite în conformitate cu actul normativ menționat.
VEGETAL
| Schema | Plafoane HG (euro) | Cuantum (euro/ha) | |
| ANT 1 – culturi în teren arabil | 85.301.500 | 11,94 | |
| ANT 2-3 – in /cânepă pentru fibră | 5.500 | 8,60 | |
| ANT 4 – tutun | 1.656.200 | 2.584,54 | |
| ANT 5 – hamei | 84.000 | 355,82 | |
| ANT 6 – sfeclă de zahăr | 1.515.500 | 78,13 |
ZOOTEHNIC
| Schema | Plafone HG (euro) | Cuantum (euro/tona lapte/cap animal) |
| ANTZ 7 – sector lapte bovine | 18.516.917 | 19,04 |
| ANTZ 8 – sector carne bovine | 77.839.917 | 66,28 |
| ANTZ 9 – ovine / caprine | 39.057.417 | 4,73 |
Plățile se efectuează în lei, la cursul valutar de 4,9475 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2021 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 398 din 1 octombrie 2021.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























