
Dispare sprijinul AFIR de 15.000 EURO pentru micii fermieri


Sprijinul de 15.000 de euro acordat de Agenția pentru Finanțarea investițiilor Rurale (AFIR) în cadrul submăsurii 6.3 – sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, ar putea să dispară începând din 2023. Se pare că în cadrul discuțiilor de la Ministerul Agriculturii privind noul Plan Național Strategic, această intervenție pentru micii fermieri a fost tăiată de pe listă.
Motivul invocat ar fi legat de regulamentele europene, care interzic implementarea unei astfel de măsuri. În schimb, banii ar urma să fie direcționați către măsuri de sprijin directe, implementate prin APIA.
”Eu am participat la câteva grupuri de lucru și, din discuțiile de acolo, am înțeles că începând din 2023, nu va mai exista o submăsură gen 6.3, pentru că ne interzice regulamentul european. Banii care trebuie distribuiți către ferma mică, ferma de familie, se vor regăsi ca ajutor financiar prin APIA, în plata redistributivă și alte forme de sprijin de care va beneficia România. Noi o să insistăm în continuare să avem și o măsură gen 6.3 și ne-am dori ca sprijinul financiar să fie de 25.000-30.000 euro. Acestea au fost discuțiile preliminare sau cel puțin așa am înțeles eu – o măsură gen 6.3 nu va fi finanțată în Planul Național Strategic 2023-2027”, a precizat consultantul Ion Păunel în cadrul emisiunii ”Agricultura la Raport” cu Ovidiu Ghinea.
Astfel, sesiunea de depunere a cererilor de finanțare pentru submăsura 6.3 încheiată recent ar putea fi și ultima de acest gen. Aproape 6.000 de fermieri au solicitat în 2021 fondurile europene puse la dispoziție de AFIR în cadrul acestei submăsuri, care a avut un buget total de 87 milioane de euro.
AFIR verifică în această perioadă toate dosarele depuse și va efectua controale pe teren la fermierii care au depus cereri de finanțare. Banii pentru începerea investițiilor urmează să intre în conturi, cel mai probabil, în cursul anului 2022.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.































Un comentariu
Aș dori și eu să-mi refac o mică fermă cum pot să procedez