Încasări de peste 1,3 miliarde de euro din exportul de cereale

exportul de cereale

România a încasat peste 1,3 miliarde de euro din exportul de cereale în prima jumătate a acestui an, în creştere cu aproape 3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit balanţei comerciale cu produse agroalimentare, consultată de Agerpres.

Comparativ, în primele şase luni din 2020, au fost exportate cereale în ţările intra şi extracomunitare în valoare de 1,26 miliarde de euro. Sumele cele mai mari au fost obţinute din exportul în ţări terţe, respectiv 789,3 milioane de euro, în timp ce livrările în spaţiul comunitar au adus un plus de 511,1 milioane de euro.

Pe de altă parte, în perioada analizată, România a şi importat cereale, pe care ulterior, în cea mai mare parte, le-a exportat către alte pieţe. Astfel, în primele şase luni din acest an a adus din afară cereale în valoare de 370,7 milioane de euro, în creştere faţă de aceeaşi perioadă din 2020 (332,9 milioane de euro).

România este pe excedent de ani buni în comerţul internaţional (intra şi extracomunitar) cu cereale, numai în primul semestru din acest an înregistrându-se un plus de 929,6 milioane de euro. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, excedentul a fost de 933,9 milioane de euro. Potrivit datelor statistice furnizate de Ministerul Agriculturii, în primul semestru din acest an, deficitul României în comerţul cu produse agroalimentare a crescut cu peste 31%, comparativ cu perioada similară din 2020, totalizând 1,27 miliarde de euro.

Datele MADR arată că România a exportat, în perioada ianuarie – iunie 2021, produse agroalimentare în valoare de 3,63 miliarde de euro, în creştere faţă de perioada similară din 2020, când încasările din exporturile în ţările intra şi extracomunitare au au depăşit de 3,42 miliarde de euro.

Pe de altă parte, pentru importurile de produse agroalimentare s-au cheltuit în primele şase luni ale anului 2021 mai mult de 4,90 miliarde de euro, în timp ce, în perioada similară din 2020, sumele au fost mai mici, totalizând 4,39 miliarde de euro. Producţia de cereale obţinută până la data de 25 august era de 15 milioane de tone, grâul şi orzul înregistrând anul acesta cifre-record, de 11,4 milioane de tone, respectiv 1,9 milioane de tone.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama Agroest Muntenia

reclama lidea

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.