Un sat întreg din România, intoxicat cu gaze după o lucrare de reabilitare

Locuitorii satului Podiş, din comuna Mărgineni, judetul Bacău, au alertat autorităţile după ce în zonă a început să se simtă un miros puternic de gaze. Comisarii Gărzii de Mediu veniți la fața locului au avut nevoie de câteva zile pentru a identifica vinovatul.

Pe 19 august, la Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Bacău au fost înregistrate mai multe sesizări primite de la cetăţeni cu privire la semnalarea unui miros puternic de etilmercaptan emanat din zona sat Podiş – comuna Mărgineni, judeţul Bacău, se arată într-un comunicat pe pagina de Facebook a instituției.

În perioada 19 – 20 august 2021 o echipă de comisari de mediu a efectuat verificări în teren, constatând că mirosul de gaze provine din zona nodului tehnologic Luncani, km 47+160,

„În urma analizei la faţa locului am constatat că în zona respectivă se desfăşoară lucrarea de ”Reabilitare conductă de transport gaze naturale 20 ” Oneşti – Racova – Gheraieşti, Fir II”. Cu ocazia lucrării a fost demontat «odorizatorul», care constă într-un rezervor metalic cu un volum de 500 de litri, cu diverse racorduri metalice. S-a constatat că acest echipament demontat este depozitat direct pe sol şi că emană continuu un miros persistent de etilmercaptan”, au precizat reprezentanţii autorității de mediu.

Imediat, au fost luate măsuri privind denocivizarea ehipamentului „odorizator” existent în zona nodului tehnologic Luncani şi predarea către un agent economic autorizat pentru colectarea deşeurilor rezultate. Până la denocivizarea echipamentului, acesta va fi asigurat pentru prevenirea scăpărilor de gaze.

- Publicitate -

Aagentul economic responsabil de reabilitarea conductei de transport a gazelor a fost amendat de comisarii de mediu cu 10.000 de lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător.

Sursa foto: Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Bacău

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole