Corpul de control al ministrului Oros, în control la Registrele Genealogice

registrele genealogice

Registrele genealogice, al control! Potrivit ministrului agriculturii, Adrian Oros, există suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatelor de origine eliberate pentru diferite rase de animale și asupra înscrierilor făcute în registrele genealogice. De aceea, ministrul a trimis Corpul de control să facă verificări.

În emisiunea ”Agricultura la Raport”, șeful MADR a fost întrebat de crescătorul de bovine Zoltan Haller ”de ce a acceptat să meargă Corpul de control al ministrului în control la Agenția Națională pentru Zootehnie la cererea acestora? Ce încearcă să albească cu acest control?” Iată răspunsul lui Adrian Oros:

„Sigur că întrebarea este retorică. Nu încearcă să albească nimic. Acolo trebuie să știm exact ce se întâmplă și domnul Haller știe foarte bine ce s-a întâmplat de-a lungul timpului cu acele registre. Vrem să terminăm odată, să știm exact, pentru că acolo sunt acuze repetate, este așa o vină colectivă privind registrele genealogice, privind partea de ameliorare și este păcat. În unele locuri s-a lucrat și până la un punct, s-a lucrat foarte bine pe ameliorare. S-au întâmplat foarte multe lucruri nedorite. Noi am avut zeci de întâlniri cu fermierii, și cu cei din registre, și cu cei care sunt în COP-uri, și acolo trebuie să vedem ce se întâmplă pentru că sunt niște acuze pe care va trebui, la un moment dat, să le elucidăm.

Știu că în 2017 a mai fost un control de fond mare, tot din partea Corpului de control al ministrului, s-au găsit anumite lucruri și trebuiau să se întâmple anumite lucruri. Unele nu s-au întâmplat, majoritatea dintre ele. Deci, practic, acum, această evaluare, acest audit făcut de Corpul de control nu vine decât să dubleze ceea ce s-a făcut în 2017, exact pe aceleași teme. Să vedem ce s-a întâmplat din 2017 până acum. Nu se albește nimic.

Anul trecut au fost 65 milioane de lei pe care statul le plătește pentru ca aceste registre să fie. Noi dorim ca registrele genealogice să fie cât mai corecte și de aceea se fac verificări. Statul are obligația să verifice cum sunt cheltuiți acei bani”, a spus ministrul Adrian Oros în direct la AGRO TV.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.