Vladimirescu, a noua comună din Arad cadastrată integral

Legea cadastrului

Proprietarii a peste 16.000 de imobile din comuna Vladimirescu (județul Arad) primesc noile cărți funciare.

Documentele au fost eliberate, gratuit pentru cetățeni, prin Programul național de cadastru și carte funciară (PNCCF).

Finanțarea a fost asigurată din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a finalizat lucrările de cadastru general în comuna Vladimirescu din județul Arad.

Noile cărți funciare ale celor 16.475 de imobile au fost înmânate autorităților locale, marți, 6 iulie. În comuna Vladimirescu, lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară au început în anul 2017 și au vizat o suprafață totală de 12.242 de hectare.

La evenimentul de predare a noilor cărți funciare au participat RÁKOSI-SEIWARTH Ildikó, președinte-director general al ANCPI, TOTH Csaba, prefectul județului Arad, Iustin-Marinel CIONCA-ARGHIR, președintele Consiliului Județean Arad, Tatiana CLEPE, directorul OCPI Arad și primarul comunei Vladimirescu, Mihai MAG.

În prezent, din totalul de 78 de UAT-uri din județul Arad, nouă sunt cadastrate în proporție de 100% (Bîrsa, Fîntînele, Frumușeni, Siria, Ghioroc, Șimand, Livada, Șeitin, Vladimirescu), iar în alte 69 se desfășoară lucrări de cadastru, atât la nivelul întregii localități, cât și pe sectoare cadastrale.

Pe lângă Șimand și Șeitin, alte trei comune din județul Arad beneficiază de fonduri europene pentru înregistrarea sistematică a proprietăților: Hălmagiu, Vinga și Zărand, termenul de finalizare a lucrărilor de cadastru general fiind anul 2022.

PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri și apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional – aproximativ 313 milioane de euro, dar și din bugetul local al primăriilor.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.