Plata subvențiilor APIA – întâlnire importantă între Ministrul Agriculturii și directorii instituției

plata subventiilor apia

Discuții de maximă importanță privind plata subvențiilor APIA. Ministrul Adrian Oros a participat astăzi, 26 aprilie 2021, alături de Directorul general APIA, Adrian Pintea, la o videoconferință cu directorii executivi ai tuturor centrelor județene ale Agenției și cu personalul implicat direct în procesul de primire a cererilor unice de plată.

Principalele teme de discuție au vizat:
  • stadiul depunerii cererilor de către fermieri în cadrul Campaniei 2021;
  • analiza gradului de depunere al cererilor la nivelul fiecărui județ comparativ cu graficul prognozat;
  • situația autorizării la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT-uri), sector vegetal și zootehnic, aferente Campaniei 2020 demarate la data de 19 aprilie 2021;
  • situația plăților totale efectuate de APIA în Campania 2020 la nivel de centru județean.
În încheiere, ministrul și-a arătat susținerea pentru derularea în bune condiții a tuturor etapelor Campaniei 2021 și a profitat de ocazie pentru a transmite întregii echipe APIA toate gândurile bune pentru sărbătorile pascale care se apropie.
 
Reamintim că la data de 1 martie APIA a dat startul Campaniei 2021 de primire a cererilor unice de plată și, în conformitate cu prevederile OMADR nr. 46/01.03.2021 privind aprobarea formularului-tip al cererii unice de plată pentru anul 2021, Campania se va încheia la data de 17 mai 2021.
Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.