
Plăți APIA de 100 milioane EURO pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), informează că a demarat procesul de autorizare la plată pentru Măsura 14 – Plăţi privind bunăstarea animalelor – pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachet b) Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, pentru cererile depuse în anul 2020.
Suma totală autorizată la plată de APIA până la data de 01.04.2021 este de 99.085.552,92 euro, respectiv 473.926.199,57 lei, pentru un număr de 465 de beneficiari care au accesat această formă de plată compensatorie în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale în vigoare.
Valoarea în lei este calculată la cursul de schimb de 4,7830 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europenă în data de 31 decembrie 2019.
Acordarea plăţilor compensatorii aferente Măsurii 14 – Plăţi privind bunăstarea animalelor se realizează în conformitate cu Fişa Măsurii 14 din Programul Național de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 – 2020.
Misiunea noastră permanentă vizează efectuarea plăților către fermieri, în termenele prevăzute de legislația în vigoare, în mod echitabil și transparent.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.


































Un comentariu
La bovine se mai da ANT ?