Mediul academic susține Banca de Gene de la Buzău

bancă
Seamless texture with legumes on black background

Proiectul Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale de la Buzău și parcursul acestuia este deja binecunoscut. De un an de zile se așteaptă începerea activității în această instituție ( Banca de gene- Buzău) de importanță strategică pentru conservarea și dezvoltarea biodiversității la speciile autohtone de plante.

În luna septembrie a acestui an, ministrul agriculturii, Adrian Oros, și-a exprimat dorința să afle poziția mediului academic cu privire la necesitatea funcționării unei Bănci de Resurse Genetice Vegetale la Buzău. banca de gene

Din acest motiv, deputatul social democrat buzoian Dănuț Păle, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, s-a adresat reprezentanților mediului academic din domeniu și i-a îndemnat pe aceștia să-și prezinte punctul de vedere ministrului.

„Nu știu dacă domnul ministru a cerut și oficial, nu doar la nivel de declarație, opinia mediului academic, dar am considerat că este de datoria mea ca buzoian, ca parlamentar ales să reprezinte interesele cetățenilor, ca român, să inițiez acest demers. Pe cei cărora m-am adresat, rectori, prodecani și decani ai universităților și facultăților de profil din țară, i-am rugat să explice dacă și de ce este necesară o Bancă de Resurse Genetice la Buzău.”-Dănuț Păle

Înțelegând importanța unui astfel de proiect, universitarii au răspuns acestui apel al deputatului buzoian.

De exemplu, răspunsul rectorului USAMV București, prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu, menționează faptul că din cauza lipsei unei astfel de Bănci de Resurse Genetice, România a pierdut creații biologice valoroase, că o parte din resursele genetice ale țării noastre se află conservate în bănci de gene din străinătate, de cele mai multe ori fără acordul statului român, și confirmă necesitatea unei infrastructuri dedicate la nivel național pentru a împiedica pierderea materialului genetic vegetal pe viitor. De asemenea, confirmă ca întemeiată alegerea Buzăului ca locație pentru acest proiect și precizează că Banca de gene de la Suceava are caracter de depozit.

„Le mulțumesc tuturor celor care au răspuns adresei mele și au explicat ministrului de ce este necesară o Bancă de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale. Sper ca acest puncte de vedere să reprezinte ultimul argument de care domnul Oros mai avea nevoie pentru a debloca acest proiect și că îl vom vedea funcțional cât mai curând.” Dănuț Păle

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.