Romania, RECORD la exportul de grau in plina pandemie

grâului

Pandemia a dus la prăbușirea exporturilor României, dar la cereale criza aproape că nu s-a simțit. Ba din contra, comercianții care se ocupă de export, în țări arabe, au avut de câștigat în ultimele luni, scrie stirileprotv.ro.

Au livrat într-o singură lună, în plină pandemie, cât pentru două sau trei luni obișnuite. România și-a crescut exporturile și la animale – în special oi, dar și la băuturi.

Țările arabe în special au cumpărat cantități uriașe de cereale, în plină criză sanitară, iar autoritățile chiar au interzis exporturile, pentru o perioadă scurtă de o săptămână. În rest, au fost vândute cantități duble față de o perioadă obișnuită în Egipt, Liban ori Arabia Saudită.

„Cerealele, materiile prime au fost o miză importantă pentru țările care nu-și asigurau securitatea alimentară și atunci a fost un volum mare de export. În martie au fost exportate peste 750 de mii de tone de grâu, ceea ce a însemnat un record pentru o singură lună”, susține Emil Dumitru, Secretar de Stat în Ministerul Agriculturii.

Statistica arată că, în primele patru luni ale acestui an, exporturile de cereale au urcat cu 40% față de aceeași perioadă din 2019.

Asta a făcut ca exporturile de alimente și animale vii să crească, în total, cu 21%. Tot din țările arabe a venit și o cerere crescută pentru ovine.

„Problema este că nu exportăm valoare adăugată, ci materie primă, care se întoarce, culmea, procesată – importăm biscuiți, aluat congelat”, Emil Dumitru.

De altfel, România importă mult mai mult decât vinde. Numai în primele patru luni din an, au fost exportate mărfuri în valoare de 20 de miliarde de euro, iar importate de 26 de miliarde de euro.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama Agroest Muntenia

reclama lidea

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.